PROTOPSALTUL MACARIE



         acă la Mănăstirea Dealu întâlnim pe tipograful Macarie, la Mănăstirea Viforâta îl avem pe marele protopsalt Macarie ieromonahul, al cărui mormânt se află în partea dreaptă a bisericii, la exterior de absida naosului.


imagini/mormantul_protopsalt.jpg
Mormântul ieromonahului Macarie

        Ilustrul cărturar Ieromonahul Macarie (1780-1836) a avut un rol însemnat în susţinerea idealurilor patriotice, militând pentru o muzică de esenţă românească, pornită din simţirea poporului român. Smeritul ieromonah Macarie, protopsaltul Mitropoliei din Bucureşti, a fost cel mai vestit „dascăl de musichie” , la începutul secolului trecut şi un mare ctitor al muzicii noastre bisericeşti.
        Era originar din satul Perieţi, Ialomiţa, născut în jurul anului 1780. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu dragoste de biserică şi cu darul cântării, a deprins muzica psaltică „din mica sa copilărie". Apoi, împreună cu sora sa, au intrat în nevoinţa călugărească. El s-a călugărit la Mănăstirea Căldăruşani, iar sora sa, Iustina, la Mănăstirea Viforâta. Auzind de numele şi talentul său, mitropolitul Dositei Filitti (1793-1810) l-a adus la mitropolie, l-a dat să înveţe carte la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti şi l-a hirotonit preot.
        La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericeşti în grai curat românesc, acomodându-le cu sufletul şi cântarea poporului nostru. Renunţând la „sistema veche” şi greoaie, el transcrie muzica psaltică pe notaţie nouă, în graiul patriei, uşor de învăţat pentru toţi.
         Pe lângă activitatea didactică, Macarie, cu mult efort, merge la Viena unde reuşeşte să tipărească câteva cărţi de muzică psaltică foarte necesare. Prima carte tipărită la Viena în 1823 este „Teoreticon sau Privire cuprinzătoare a meşteşugului musichiei bisericeşti după aşezământul sistimii celei noao” , care reprezintă prima carte de teorie a muzicii tipărită în limba română.
        A doua carte tipărită la Viena şi prima carte de cântări este „Anastasimatarul bisericesc” . Cartea cuprinde o gravură reprezentând Învierea lui Hristos, o prefaţă, plus trei sute de pagini, în care sunt cuprinse cântările Învierii de sâmbătă seara şi de duminică dimineaţa.
        A treia carte este „Irmologhion” sau „Catavasierul muzical” şi „cuprinde în sine toate catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale Născătoarei de Dumnezeu, irmoasele din Octoih, din Triod şi din Penticostariu, slujba Săptămânii Sfintelor Patimi, cu tripeasniţele şi toate sedealnile pe mare... şi alte cântări trebuincioase”
         Întorcându-se în ţară în toamna anului 1823, Macarie a fost preocupat de răspândirea cărţilor de muzică la românii de pretutindeni şi înfiinţarea de şcoli menite să asigure succesul cântării în limba română, cărţile sale au ajuns la toate seminariile şi mănăstirile vremii, din Moldova, Transilvania şi Banat. Însuşi mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, protectorul său, îl numeşte „dascălul şcoalelor româneşti de musichie" .
        El este cel dintâi compozitor de imnuri şcolare româneşti. Sunt vestite catavasiile sale de Florii, cântările Sfintei Liturghii şi îndeosebi axioanele închinate Maicii Domnului. Melodia cântărilor lui este liniştită, nesilită şi potrivită, ea curge lin, ca un izvor curat de apă. Pentru toate acestea, ieromonahul Macarie este considerat „întemeietorul” şi fondatorul muzicii psaltice româneşti. El a „naţionalizat” muzica psaltică, fără a se depărta de textul original.
        Ieromonahul Macarie, după multe strădanii şi răpus de boală, este luat în îngrijire de sora sa, Iustina, stareţa Mănăstirii Viforâta. În toamna anului 1836, Cuviosul Macarie Ieromonahul se strămută din viaţa aceasta la cereştile lăcaşuri, pentru a cânta neîncetat cu îngerii măririle lui Dumnezeu.