OBŞTEA MONAHALĂ

       fânta Mănăstire Viforâta este un loc de reculegere, de împăcare cu Dumnezeu prin pocăinţă, nevoinţă, spovedanie, iar rugăciunea neîntreruptă a călugăriţelor constituie dovada că râvna şi dragostea duse până la jertfa după modelul Mântuitorului Iisus Hristos, întăresc şi consolidează viaţa de obşte a acestui sfânt lăcaş.

       Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. NIFON Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, viaţa monahală este activă şi înfloritoare.



       Sub îndrumarea Maicii Stareţe Mihaela Grăjdeanu care se află la cârma obştei monahale din anul 2004, cu râvna-i caracteristică s-au realizat lucrări de întreţinere, reparaţii şi înfrumuseţare a ansamblului mănăstiresc.

       La Casa Brâncoveanu ce cuprinde spaţiul de cazare pentru pelerini, s-a înlocuit acoperişul, realizându-se lucrări de izolaţie a clădirii; la intrarea în sfânta mănăstire s-au amenajat căile de acces prin turnare de asfalt iar parcul şi spaţiile verzi au fost decorate cu minunaţi trandafiri; au fost finalizate lucrările de restaurare a Bisericii, ’’Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’’ din cimitir şi s-a asfaltat aleea principală ridicându-se gardul de la intrare; s-a vopsit tabla în întreaga incintă a mănăstirii; s-au văruit chiliile, anexele şi clopotniţa în interior şi exterior.

       Sub Înalta îndrumare şi binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, a fost demarat un amplu proiect pentru consolidarea şi restaurarea bisericii Mânăstirii Viforâta, crearea infrastructurii şi utilităţilor conexe.

       După zece ani de activitate intensă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, la data de 15 decembrie 2014, scaunul de stareţă a fost ocupat de Preacuvioasa Maică Macaria Mavrodin.