ARHIMANDRITUL DOSOFTEI


        ntre vrednicii duhovnici care au slujit la altarul Mânăstirii Viforâta timp de aproape 20 de ani a fost Părintele Arhimandrit Dosoftei Florea (1910-2001).
        Părintele Dosoftei şi-a dăruit viaţa slujirii Mântuitorului Hristos, în vremuri de încercare şi luptă cu un regim ostil Bisericii.
        Înainte de a veni ca preot duhovnic pensionar la Mânăstirea Viforâta, Părintele Dosoftei a îndeplinit funcţia de exarh în Eparhia Râmnicului-Vâlcea, a fost stareţ la Mânăstirea Turnu şi profesor la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş.
        Modul cum îşi făcea datoria şi felul cum se ruga au atras mulţi credincioşi spre Mânăstirea Viforâta.
        Ca părinte duhovnicesc, cu îndelungă răbdare şi cu multă dragoste, smerit şi cu multă evlavie pentru sfintele slujbe, făcea tot ce era cu putinţă să ajute, să îndrume, să se roage, fiind de folos nu doar maicilor care ostenesc în acest aşezământ monahal, ci şi nenumăraţilor creştini, care i-au devenit fii duhovniceşti, care-l căutau şi-i cereau povaţă, binecuvântare şi ajutor în cele duhovniceşti.
        Slujbele bisericii le făcea cu o dăruire rar întâlnită, nu se grăbea niciodată, multe ore pomenea pomelnicele, zi de zi, având o mare grijă pentru păstrarea pravilei de rugăciune atât în sfântul locaş, cât şi la chilie.
        Într-o lume confuză şi plină de zbucium, ce era mai de preţ decât să întâlneşti un om sfânt, trăitor şi rugător către Dumnezeu?
        A fost un om de o mare şi autentică smerenie şi cu toate că se bucura de o popularitate deosebită, aceasta nu i-a atins cu nimic modestia şi smerenia şi se poate vedea prin ce şi-a scris chiar din viaţă, pe crucea de la mormântul său:
        "Să fiu lăsat călcat în picioare, pentru că şi eu adeseori în viaţă am călcat legea lui Dumnezeu, cu cuvântul, cu fapta şi cu gândul". Câtă smerenie!
        Părintele Dosoftei a arătat în felul său de a trăi, că viaţa creştină este Cruce şi Înviere, strădanie şi bucurie, suspin şi speranţă. A zidit în Mânăstirea Viforâta "cuvântul" ce a rămas şi v-a rămâne în inimile celor ce l-au urmat, celor ce l-au iubit, celor ce l-au înţeles şi ascultat.
        L-am înţeles poate prea puţin, dar îndeajuns să fi învăţat că Ortodoxia se trăieşte cu adevărat în fapta ce rămâne în timp şi în cuvintele ce se zidesc în inimi.
        El ne-a îndemnat să mergem pe calea lui Hristos şi să ne menţinem mereu vie nădejdea şi credinţa în Dumnezeu.
        Părintele Dosoftei rămâne un exemplu mereu viu de monah şi duhovnic, care actualizează filele Patericului românesc!